harta site | cautare
 
 
 Home  Summit  Media  NATO  Romania  Bucuresti 
 
 Home > Media > Centrul de presa > News
 
Inapoi

Presedintele SUA a felicitat Guvernul roman pentru organizarea summitului

Presedintele SUA, George W. Bush, a cerut vineri, dupa intalnirea cu prim-ministrul Calin Popescu-Tariceanu, scuze bucurestenilor pentru neplacerile create pe perioada Summitului si a felicitat totodata autoritatile romane pentru modul in care au organizat Summitul NATO de la Bucuresti. "As dori sa felicit Guvernul, pe dvs., pentru gazduirea unui summit NATO de succes. Nu este usor sa gazduiesti atatea automobile, bodiguarzi, lideri ai lumii, cu onorurile cu care i-ati primit. Ati organizat foarte bine si toti cei care au venit la Summit au fost foarte impresionati. As dori sa le multumesc bucurestenilor pentru rabdarea lor si sa imi cer scuze pentru neplacerile create, dar cred ca a fost un semn bun si a fost important pentru tara dvs. sa organizeze acest important eveniment. A fost un Summit de foarte mare success", a spus presedintele Bush.
George W. Bush a subliniat ca intalnirea cu prim-ministrul Calin Popescu-Tariceanu a fost una foarte buna. "Am avut o intalnire buna pentru ca suntem prieteni buni", a declarat presedintele american. Bush a mai felicitat Guvernul Romaniei pentru cota unica de 16%, afirmand ca si-ar dori si el un astfel de impozit în Statele Unite. "Sunt un pic invidios pe dvs. As dori sa ating si eu acelasi obiectiv pentru codul nostru fiscal. A fost un lucru inteligent care a fost facut. Cred ca acest tip de politici vor putea oferi romanilor un viitor stralucit", a spus el.
George W. Bush a apreciat ca SUA si România au o relatie bilaterala de succes si a felicitat Guvernul Romaniei pentru investitii precum cea a Ford, care a preluat Automobile Craiova. "I-am spus premierului Tariceanu ca un motiv pentru care capitalul vine intr-o tară este ca oamenii se simt confortabil cand isi asuma niste riscuri. L-am felicitat pentru aceasta mare investitie care vine. Este un semn bun. Oamenii din Romania ar trebui sa aprecieze ca sunt create conditiile pentru cei care doresc sa investeasca. Investitiile creeaza locuri de munca, fapt care constituie un beneficiu pentru cetateni", a aratat Bush.

(Sursa: Rompres)