harta site | cautare
 
 
 Home  Summit  Media  NATO  Romania  Bucuresti 
 
 Home > Media > Centrul de presa > News
 
Inapoi

Consiliul NATO-Rusia – o Punte strategica pentru securitatea Europei

Consiliul NATO-Rusia reprezinta o "punte strategică" pentru securitatea Europei, chiar daca abordarile celor doua entitati nu sunt intotdeauna similare, este concluzia formulată de secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, intr-o conferinţa de presa, desfasurata vineri. Discutiile purtate in cadrul Consiliului organizat cu ocazia summitului de la Bucuresti au fost caracterizate de secretarul general ca fiind "deschise", chiar daca s-a ajuns la concluzia ca, asupra unor aspecte, exista puncte de vedere diferite.
Astfel, discutiile despre acordarea Membership Action Plan Georgiei si Ucrainei au demonstrat inca o data ca NATO si Rusia "nu gandesc chiar la fel extinderea Aliantei", a spus Scheffer, care a adaugat insa ca nu ar putea caracteriza dialogul pe aceasta tema drept o "confruntare". Secretarul general al NATO a mai spus ca, in opinia sa, vor exista mai multe runde de discutii pe aceasta tema si ca dialogul ramane deschis.
In cadrul Consiliului NATO-Rusia s-au inregistrat si unele progrese practice privind probleme de interes comun. Astfel, NATO si Rusia vor depune incepand din perioada urmatoare un efort comun in actiunea de sprijinire a Afganistanului, a anuntat secretarul general al NATO. Concret, a fost incheiat un acord potrivit caruia Rusia va permite tranzitarea teritoriului sau national de catre transporturi de bunuri nemilitare destinate ISAF, care desfasoara misiuni in Afganistan.
Colaborarea NATO-Rusia presupune insa si discutiile privind scutul antiracheta. Scheffer a aratat ca acest subiect va figura, cel mai probabil, pe lista celor doi presedinti - american şi rus - care urmeaza sa se intalneasca la sfarsitul acestei saptamani la Soci. In cadrul Consiliului, chestiunea scutului antiracheta a fost abordata mai ales din perspectiva protectiei teatrelor de operatii NATO.

(Sursa: Rompres)